Să învăţăm din lecţiile istoriei, Mesajul meu pentru pacea planetei, Pentru pace, armonie, prietenie.

În perioada 14-18 noiembrie 2016 s-au desfăşurat  la nivelul Şcolii Gimnaziale Nr. 2 Marginea, în cadrul Săptămănii Educaţiei Globale, activităţile: Să învăţăm din lecţiile istoriei, Mesajul meu pentru pacea planetei, Pentru pace, armonie, prietenie.

      În cadrul primei activități, grupul-ţintă (70 elevi din cl. V-VIII) a realizat panourile cu titlul Să învăţăm din lecţiile istoriei. Sub îndrumarea cadrelor didactice coordonatoare, elevii au asociat o realitate istorică a lumii contemporane – războiul- cu imagini şi noţiuni sugestive (sărăcie, intoleranţă, violenţă, distrugere), au demonstrat că au înţeles impactul nociv al acestui tip de conflict asupra relaţiilor interumane.

În cadrul celei de a doua activităţi elevii, organizaţi pe echipe au avut sarcina de a realiza, pe baza informaţiilor primite şi a unei imagini date mesaje originale pe tema  Împreună pentru pace în vederea realizării unor panouri de diseminare a informaţiei la nivelul unităţii şcolare. Activitatea s-a finalizat prin realizarea unei expoziţii la nivelul unităţii şcolare.

A treia activitate a constat în organizarea unui marş de promovare a mesajului Pentru pace, armonie, prietenie la nivelul comunităţii locale. Sub supravegherea elevilor din Brigada rutieră, clasele pregătitoare-IV “înarmaţi” cu banere şi postere au defilat pe străzile comunei Marginea, susţinând acest mesaj de pace, toleranţă, nonviolenţă în relaţiile dintre oameni şi state.

aspecte-eg-1 aspecte-eg-3 aspecte-eg-4 aspecte-eg aspecte-eg2 img_20161114_084529 img_20161114_084549 img_20161114_084937 img_20161114_085028 img_20161118_165540

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *